Anamaria Stroia

Aveam un hotel în Smârdan și nici nu știam!

Din seria “reclamații de campanie”, am fost uimită să aflu de la Poliția Locală că am un veritabil hotel la mine acasă.
Mai în glumă, mai în serios, niște “binevoitori” m-au reclamat la poliție că nu mai puțin de 50 de cetățeni moldoveni figurează că au domiciliul la adresa mea.
Zero dovezi! Doar reclamații!

Probabil că este vorba de o grupare moldovenească de ninja, experți în arta camuflajului, nu de alta, dar nici eu, nici familia mea și nici vecinii mei nu i-au văzut.
Singurii care se jură că acest clan de ninja există la adresa mea sunt probabil aceiași “binevoitori” care vedeau șoareci imaginari cu fustițe roz la mine în magazin.

Acum, lăsând gluma la o parte, uitați-vă de ce sunt în stare unii oameni, cât de porniți sunt să facă rău. Nu reușesc să găsească nimic murdar, ca să mă șantajeze sau să mă arate cu degetul, prin urmare se folosesc de cel mai mizerabil gen de atacuri, la limita legii.
Acest gen de “manevre” inteligente urmează o formulă de cea mai joasā speță: “Dacă arunc mereu cu gunoi în tine, la un moment dat voi putea spune că puți.”

Acum, aș vrea să le dau o replică acestor indivizi: Stimați domni/doamne, casa în care domiciliez face parte dintr-o moștenire care se află în dezbatere. Până la sfârșitul acestei dezbateri, chiar dacă aș vrea, nu am cum să iau în spațiu locativ pe absolut nimeni, oricine ar fi!
Verificați legea și normele în vigoare înainte să faceți acuzații nefondate. Mai bine duceți-vă la un oftalmolog, nu de alta, dar săptămâna viitoare probabil veți observa cu privirea voastră ageră grupuri de japonezi, incași sau mai știu eu ce vă mai trăznește prin cap că vreți să vedeți.
Mă îndoiesc că problema ar fi aici vederea slabă totuși, ci doar răutatea unora, o răutate de care suntem cu toții sătui.

Cu toate acestea, toate până în trei, cum spune o vorbă înțeleaptă. Am fost reclamată fals că am șoareci în magazin, am fost reclamată fals că la mine acasă domiciliază peste 50 de cetățeni moldoveni, ei bine, la a treia reclamație falsă am să mă adresez și eu justiției pentru a ne lămuri cine anume comite aceste ilegalități, cine încearcă să mă persecute și atunci, stimați “binevoitori”, va afla toată lumea cine sunteți și din partea cui faceți ceea ce faceți.
Am înțeles, este campanie electorală! Am înțeles, așa înțelegeți să faceți politică! Așa va înțelege absolut toată lumea cu cine are de a face, în special pe 9 iunie!

În încheiere, aș dori să mulțumesc Poliției Locale care a tratat acest caz cu profesionalism și seriozitate, respectând legea și investigând această reclamație corespunzător! Cât despre tine, cel care faci aceste acuzații, te rog să te oprești din ceea ce faci. Am doi copii cu probleme și orice șoc în plus îmi poate afecta grav sănătatea. Nu vreau să le fie frică, indiferent de situație. Te asigur că, dacă câștig, voi face doar bine și nu voi face rău nimănui🙏.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *